Zâmbește-i copilului din tine!

Motto - “Copiii sunt ce mai valoroasă resursă a lumii și totodată cea mai valoroasă resursă a ei pentru viitor.” - J.F. Kenedy

Astăzi în România se serbează Ziua Copilului. Spun astăzi pentru că este într-adevăr o zi internațională, dar conform  tratatelor internaționale ea se sărbătorește la date diferite în mai multe state. Spre exemplu în Brazilia ea se sărbătorește la 12 octombrie, în Cuba în a treia duminică din luna iulie, în Japonia pe 5 mai, iar în Polonia, Republica Moldova și Bulgaria la 1 iunie.

Pentru prima dată la nivel mondial, Ziua Copilului s-a discutat în cadrul Conferinței Mondiale pentru Protejarea și Bunăstarea Copiilor de la Geneva din august 1925, unde au luat parte peste 50 de state. Cel De-al Doilea Război Mondial a distrus pacea și cooperarea internațională, iar în 1945 ia naștere Organizația Natiunilor Unite, care s-a dezvoltat și a avut ca prim scop menținerea păcii și securității internaționale, consființind Drepturile și Libertățile omului. Acest organism a dat naștere Fondului Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor Unite (UNICEF), care a dezvoltat și dezvoltă strategii pentru asigurarea și integrarea copiilor ce întâmpină probleme.

Copilul este un nucleu al societății, el este punctul central în orice comunitate căci  formarea lui și atitudinea pe care și-o dezvoltă vor crea societatea de mâine. Educația, sub toate formele ei, este un puternic catalizator al acestei dezvoltări. Copilul, pe lângă puritatea și inocența sa, reprezintă și o resursă valoroasă a lumii, el trebuie valorificat zi după zi. Prin valorificare înțelegem tot ansamblul de comportamente care contribuie la toate acțiunile ce fac din  comunitatea de azi o lume mai bună, în care implicare activă să fie un reflex înnăscut.

Fundația Tineri pentru Tineri se adresează copiilor și tinerilor prin programele sale, amintind în special de programul tradițional de Educație pentru viața de Familie. Tpt antrenează tinerii în dezvoltarea lor personală, formându-i ca educatori de la egal la egal și valorificându-le toate calitățile. În același timp se adresează și tinerilor din școli prin intermediul acestor educatori de la egal la egal. Este un liant între cei ce se implică mai mult și cei ce încă nu au descoperit un mod interactiv și plăcut de a aborda și un alt mod de învățare. Însăși misiunea fundației sugerează faptul că se promovează: accesul tinerilor la informare și formare de abilități ce țin de viața de familie. Tineri pentru Tineri creează comportamente responsabile și oferă tinerilor informații care îi vor face să se gândească de trei ori și să acționeze o singură dată. Totodată, Fundația Tineri pentru Tineri este partener al Ministerului Educației Naționale în cadrul Programului de Educație pentru Sănătate în Școala Românească de 14 ani, educația pentru sănătate reprezentând una din principalele căi de promovare a cunoștințelor corecte privind sănătatea. Fundația Tineri pentru Tineri are în centru copilul, ajutând la creerea de comportamente responsabile în acest sens.

Așadar, să nu uităm cu toții că am fost și suntem copii în orice moment al vieții, că noi suntem cei ce putem schimba lumea prin adoptarea unor atitudini responsabile, că putem să devenim adulții de mâine care vor crea istoria. A fi copil este un privilegiu efemer, însă istoria ne arată că cei ce guvernează au ținut cont de importanța copilului în raportul de puteri și au reglementat statutul lui, dar să trecem peste toate aceste reglementări și să ne bucurăm că suntem copii,  să „Îndrăznim să fim mari !”  și “Să zâmbim în fiecare zi!”.

Vlăduț Victor,
Voluntar Mehedinți & București

Comentarii

Adaugă un comentariu

*
*




Similare

Postat de EDSANO pe 19-05-2014 la ora 14:11:22

”Prioritatea numărul unu a Fundației Tineri pentru Tineri este să ajute tinerii să crească armonios și să ia proprile decizii în cunoștință de cauză în ceea ce privește orice aspect din viața lor” – Adina Manea.O echipă formată din foști voluntari, o activitate de 23 de ani, programe strategice, campanii d...

Citește mai mult

Postat de EDSANO pe 02-07-2013 la ora 05:35:27

In perioada 1 - 4 iunie 2010 a avut loc in judetul Neamt concursul "Tineri mai frumosi si mai sanatosi" avand ca scop imbunatatirea sanatatii mentale, fizice, afective, sociale a tinerei generatii pentru dezvoltarea sociala si personala armonioasa. Concursul a avut trei sectiuni: concurs de cunostinte teoretice privind alimentatia sanatoasa; prezentarea unui portofoliu care sa cuprinda lucra...

Citește mai mult



Postat de WinnerVaf pe 07-02-2018 la ora 20:54:35
Articol
If you’re interested in winning millions, then I’m here to help! At Casino you can pla...

Postat de WinnerVaf pe 01-02-2018 la ora 09:01:00
Articol
If you’re interested in winning millions, then I’m here to help! At Casino you can pla...

Postat de WinnerVaf pe 31-01-2018 la ora 23:05:13
Articol
If you’re interested in winning millions, then I’m here to help! At Casino you can pla...

Postat de Essaeeymusty pe 16-01-2018 la ora 13:10:24
Articol
Running late with the deadline for your work? Then we are your reliable assistant in paper he...

Postat de ZlobVaf pe 07-01-2018 la ora 22:29:31
Articol
If you’re interested in winning millions, then I’m here to help! At Casino you can pla...

Articol
Articol
Vaslui - etapa I

In perioada 27 aprilie - 16 mai 2010 s-a desfasurat in judetul Vaslui concursul "Impactul antropic asupra orizontului local", concurs cu tematica ecologica si adresat copiilor din comunitati dezavantajate. S-a desfasurat pe trei sectiuni: prezentari electronice (power-point, html etc.) pe o tema specifica problematicii de mediu din orizontul local; fotografii realizate de catre elevi/desene pe calculator/fotografii avand ca tema protejarea mediului inconjurator; eseuri literare avand t...Citește mai mult

Articol
Articol
Articol
Timis - etapa III

Concursul s-a adresat adresat copiilor din unitati scolare de gimnaziu si liceu din judet , copii din comunitati dezavantajate, cu precadere rurale, din unitatile de invatamant preuniversitar.

...Citește mai mult
Banner
Banner
Banner
Banner

Uniunea Europeană

Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro


Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României