Zâmbește-ți în fiecare zi!

„Zâmbește-ți în fiecare zi!” este a treia campanie de conștientizare și de promovare a normelor de bază în menținerea sănătății din cadrul Programului Național de Educație pentru Sănătate în Școala Românească și s-a desfășurat în cadrul proiectului „EDSANO – Educaţie pentru Sănătate – Dezvoltarea curriculei opţionale modulare pentru învăţământul preuniversitar”, proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.

Campania de conștientizare s-a desfășurat în mediul rural și a adus împreună cadre didactice, copii și elevi, părinți și factori de decizie de la nivel local. Premergător începerii campaniei, au fost realizate seminarii și schimburi de bune practici cu participarea inspectorilor educativi și a directorilor de unități școlare din mediul rural, în vederea colectării datelor necesare unei bune organizări a campaniei la nivel local.

Sub sloganul „Zâmbește-ți în fiecare zi!”, peste 70.000 de elevi din aproximativ 1700 de unități școlare din mediul rural au beneficiat de opționalul de educație pentru sănătate la ciclul preșcolar și primar cu o predare interactivă și nonformală. Pentru implementarea campaniei au fost realizate și distribuite către copiii și elevii implicați obiecte promoționale și seturi de materiale educative destinate activităților la clasă ale opționalulul de educație pentru sănătate.

Campania a implicat inspectorii educativi de la nivelul fiecărui județ, care împreună cu directorii unităților școlare care au optat pentru participarea în această campanie, au promovat și supravegheat desfășurarea activităților și au transmis concluziile și problemele identificate în vederea ajustării pe viitor a campaniilor de acest gen, pe care Fundația Tineri pentru Tineri le va desfășura.

Campania a vizat în primul rând crearea unui material educativ care să asigure standardizarea orelor de educație pentru sănătate, „Întâmplări zâmbărețe cu Hazli”, destinat copiilor și elevilor, care cuprinde activități de învățare realizate în manieră interactivă, pe niveluri de dezvoltare și adaptate vârstei, urmărind tematica programei școlare revizuite. Materialul are la bază o poveste pentru copii, special creată pentru această campanie și în care personajul principal, Hazli, este ajutat de copii să înțeleagă problemele de sănătate asociate vârstei prin implicarea în diverse jocuri educative. 

Pentru  viziona materialele educative, click aici.
Pentru a viziona materialul educativ, click aici.

Comentarii

Adaugă un comentariu

*
*




Similare

Postat de EDSANO pe 26-05-2014 la ora 16:02:00

Adunarea Mondială a Sănătății a avut în acest an un număr record de documente și rezoluții pe ordinea de zi, cu participarea a peste 3500 de delegați din țările membre. „Aceasta este o reflectare a numărului tot mai mare și complex de probleme de sănătate, precum și a interesul profund în soluționarea lor", a declarat Dr. Margar...

Citește mai mult

Postat de EDSANO pe 02-07-2013 la ora 05:28:50

In judetul Harghita a avut loc concursul “Bucuria dansului”. La concurs au participat elevi de mai multe etnii iar faza judeteana s-a desfasurat intr-o zona defavorizata a judetului. Participarea a fost individuala, in perechi sau formatii, in sectiunile tematice dans popular, dans modern si dans de societate. Criteriile de evaluare au fost creativitatea si originalitate creatiei artisitice, bogatia limbajului corporal si autenticitatea productiei. Concursul s-a bucurat de mare interes din partea elevilor, programele prezentate fiind...

Citește mai mult



Postat de ZlobVaf pe 12-12-2017 la ora 04:29:21
Articol
If you’re interested in winning millions, then I’m here to help! At Casino you can pla...

Postat de ZlobVaf pe 30-11-2017 la ora 12:19:33
Articol
If you’re interested in winning millions, then I’m here to help! At Casino you can pla...

Postat de 1 pe 02-06-2017 la ora 23:36:43
Articol
1...

Postat de 1 pe 02-06-2017 la ora 23:36:34
Articol
1...

Postat de 1 pe 02-06-2017 la ora 23:36:34
Articol
1...

Articol
Dambovita - etapa I

In judetul Dambovita a avut loc concursul de fotografii "EVANTAI E-egalitate, V-voluntaria, A-aparteneta, N-noutate, T-tenacitate, A-afectivitate, I-imaginatie". Tema concursului a fost imortalizarea prin fotografie a unor actiuni de voluntariat, caritabile, desfasurate de elevii scolii si prezentarea fotografiilor sub forma unui poster care sa ilustreze si sa surprinda activitatea in elementele sale esentiale sau distractive. A fost adresat claselor V-VIII. Concursul a fost promovat pe...Citește mai mult

Articol
Caras-Severin - etapa II

Tema concursului a fost crearea de proză ilustrată, iar criteriile de selecție au fost creativitatea, originalitatea și relevanta mesajului transmis.

Proiectul si-a făcut loc si in presa locala, pe site-ul Caras Online.

...Citește mai mult
Articol
Articol
Sibiu - etapa III

La nivelul unităţilor de invatamant din judetul Sibiu s-a derulat proiectul educational Recicleaza si creeaza. Acest proiect reprezinta o alternativa a educatiei tinerei generatii in ceea ce priveste formarea unui comportament ecologic. Activitaţile extracurriculare  ale concursului s-au adresat elevilor din invatamantul preuniversitar, cu un accent deosebit pe grupurile potential defavorizate.

Concursul a fost impartit in do...Citește mai mult

Articol
Prahova - etapa I

Proiectul propus contribuie la dezvoltarea unor metode noi, inovatoare de combatere a discriminarii, prin implicarea elevilor din zone dezavantajate in activitati de voluntariat, la constientizarea adultilor de rolul si importanta formarii unui stil de viata sanatos, prin participarea acestora la cursuri de formare profesionala pe acest domeniu.
Concursul a fost reflectat in ziarul "Informatia Prahovei".

...Citește mai mult
Banner
Banner
Banner
Banner

Uniunea Europeană

Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro


Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României