Educație pentru Sănătate / Curs adresat educatorilor între egali (2011)

În cadrul proiectului „Oferte educaţionale inclusive extracurriculare şi extraşcolare pentru formarea stilului de viaţă sănătos şi a cetăţeniei active pentru copii din comunităţi dezavantajate, cu precădere rurale, în învăţământul preuniversitar din România” au fost organizate 2 evenimente de formare destinate elevilor voluntari, membri ai Consiliilor Județene ale Elevilor (CJE), cu scopul de a dobândi cunoștințe și abilități de susținere a programelor extracurriculare și extrașcolare privind stilul de viață sănătos.

Formarea specifică elevilor cu funcție reprezentativă în Consiliile Județene ale Elevilor, dincolo de curricula școlară, conduce la implicarea acestora în forme de educație nonformală și contribuie în mod consistent la dezvoltarea spiritului civic, a cetățeniei active, facilitând formarea și exersarea unui cadru de valori umaniste dezirabil bazat pe încurajarea egalității de șanse, nediscriminare, toleranță, responsabilitate individuală. Mai mult, informațiile primite în cadrul cursului pot fi diseminate la nivel județean prin adresarea metodologiei de educație între egali.

Structura cursului:

În cadrul cursului Educație pentru Sănătate adresat elevilor voluntari/ educatori între egali, au fost instruiți un număr de 124 de elevi - membri CJE - temele abordate fiind:

  1. Comportament responsabil în sănătate.
  2. Igiena personală.
  3. Accidente, violenţă, abuz şi valori umanitare.
  4. Activitate şi odihnă.
  5. Sănătatea mediului.
  6. Sănătate mintală.
  7. Sănătatea alimentaţiei.
  8. Sexualitate şi contracepţie.
  9. Infecţii cu transmitere sexuală şi HIV/SIDA.
  10. Consumul şi abuzul de substanţe toxice.
  11. Implicare activă.
  12. Parteneriate de succes.
  13. Nevoi de îmbunătăţire a sănătăţii în comunitate.
  14. Planificarea şi implementarea intervenţilor pentru sănătate.
  15. Monitorizare, evaluare şi impactul intervenţiilor în sănătate.
  16. Comunicarea în educația între egali.
  17. Planuri de viitor.

Programul de formare destinat educatorilor între egali a fost furnizat de către Fundația Tineri pentru Tineri.

Comentarii

Adaugă un comentariu

*
*




Similare

Postat de EDSANO pe 30-04-2014 la ora 17:14:16

Mediul în care trăim și ne desfășurăm activitățile zilnice, influențează sănătatea fiecăruia dintre noi. Mediul înconjurător este alcătuit din totalitatea factorilor biotici (relațiile, interacțiunile care se realizează între diferite specii) și abiotici (factori geografici, fizici, chimici). Astfel, întreaga lume interacționează la diferite niveluri. Fiecar...

Citește mai mult

Postat de EDSANO pe 02-07-2013 la ora 05:30:38

In judetul Sibiu s-au desfasurat  o serie de concursuri sportive , la fotbal, tenis de masa si cros. Au fost selectati elevii cei mai buni pentru a participa la activitatea judeteana. Odata cu activitatile sportive, in cadrul acestor concursuri elevii au avut ocazia de a cunoaste si practica un mod de viata sanatos. ...

Citește mai mult



Postat de 1 pe 02-06-2017 la ora 23:36:43
Articol
1...

Postat de 1 pe 02-06-2017 la ora 23:36:34
Articol
1...

Postat de 1 pe 02-06-2017 la ora 23:36:34
Articol
1...

Postat de 1 pe 02-06-2017 la ora 23:36:32
Articol
1...

Postat de 1 pe 02-06-2017 la ora 23:36:28
Articol
1...

Articol
Maramures - etapa I

In perioada 21 - 30 aprilie 2010 s-a desfasurat in judetul Maramures concursul "Sanatate pentru minte, corp si suflet!", sub sloganul "O zi sanatoasa, o luna sanatoasa, un an sanatos, o viata sanatoasa" cu temele: sanatate mintala, alimentatie, sanatate fara droguri, dezvoltarea atitudinii civice de voluntariat, sanatatea reproducerii si a familiei. Activitatile de concurs au fost interactive: elaborarea de mini proiecte realizate pe grupe de elevi, mesaje ecologice, postere, colaje, c...Citește mai mult

Articol
Bacau - etapa I

Concursul a fost dezbatut intr-un amplu articol din presa locala - Poluarea, cel mai recent pluton de executie: "Timp de cateva ore, tancii si adolescentii veniti din toate partile judetului au emotionat pana la lacrimi cu imnul pe care l-au Invatat, In varii modalitati de expresie - Naturii mama. A fost de-a dreptul emotionant sa vezi cum percep acesti copii faptul ca un oras precum Bacaul a ajuns sa sfideze in cel mai inalt grad Natura."

...Citește mai mult
Articol
Galati - etapa I

In judetul Galati s-a desfasurat concursul "Mandru-s eu de satul meu", avand ca scop lupta impotriva marginalizarii sociale si a rasismului si promovarea diversitatii culturale, incurajand cunoasterea traditiilor si obiceiurilor specifice poporului roman. Concursul a avut doua sectiuni: arta plastica si arta populara si proba artistica.

...Citește mai mult
Articol
Articol
Banner
Banner
Banner
Banner

Uniunea Europeană

Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro


Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României