Descoperă o lume sănătoasă

Campania „Descoperă o lume sănătoasă” și-a propus creșterea nivelului conștientizare a importanței pe care educația pentru sănătate o are în rândul copiilor și tinerilor. Aceasta a fost derulată în cadrul proiectului „Programul Național de Educație pentru Sănătate în Școala Românească”, finanțat de Fondul Global de Combatere a SIDA, Tuberculozei și Malariei.

Campania, de care au beneficiat 2.615.800 de elevi (copii și tineri), aproximativ 500.000 pe an, a implicat organizarea unui concurs național care a avut ca scop formarea unui stil de viață sănătos și responsabil în rândul elevilor. La acest concurs au putut participa elevii din unitățile școlare care au derulat opționalul de Educație pentru sănătate și implementat la nivel local și județean de către inspectorii educativi din cadrul Inspectoratelor Școlare Județene. Concursul a avut 2 secțiuni:

1.Concurs de cunoştinţe pentru elevii din gimnaziu (cls. VII-VIII) şi liceu (cls. IX-X), organizat în 2 etape sub formă scrisă prin teste tip grilă aplicate elevilor. La aceste teste grilă s-a răspuns individual, existând o faza locală (pe școală) și o fază județeană, în mod asemănător olimpiadelor școlare. Tematica aleasă a fost următoarea:

Cls. VII – VIII:

– Igienă personală

– Activitate şi odihnă –  Dozarea efortului intelectual pentru examene şi concursuri

– Sănătate mintală –  Vocaţie şi împlinire

– Sănătatea alimentaţiei – Imaginea corporală şi comportamentul alimentar

– Sănătatea reproducerii şi a familiei –  Comportamente cu risc în transmiterea  HIV/SIDA

– Consumul şi abuzul de substanţe toxice – Consecinţele toxicomaniei în plan individual şi social

– Accidente, violenţă, abuz, valori umanitare – Modalităţi de prevenire a violenţei

Cls. IX-XII

– Activitate şi odihnă –  Nevoile organismului în perioada adolescenţei.

– Sănătate mintală – Stigmatizare – Consecinţe

– Sănătatea alimentaţiei – Securitate alimentară

– Sănătatea reproducerii şi a familiei – Consilierea pre şi post-testare HIV/SIDA

– Consumul şi abuzul de substanţe toxice – Factori care influenţează consumul de droguri

– Accidente, violenţă, abuz, valori umanitare – Consecinţele accidentelor, violenţei şi abuzului în plan individual şi social

2.Concurs de desene pentru elevii din învăţământul primar (cls. III-IV), desfășurat într-o singură etapă, având tematica „Descoperă o lume sănătoasă”, cu adresarea temelor din programa școlară de Educație pentru sănătate.

Organizarea concursului “Descoperă o lume sănătoasă” a avut la bază dreptul fundamental al oamenilor de a fi sănătoşi. Pentru aceasta, fiecare individ trebuie să fie informat în legătură cu prevenirea şi combaterea factorilor de risc pentru sănătate. Programele preventive şi educative de promovare a sănătăţii şi-au dovedit, în timp, eficienţa în multe ţări din întreaga lume. Conştientizarea de către copii și tineri a tuturor aspectelor preventive şi a comportamentelor care conduc la apariţia anumitor afecţiuni se reflectă atât în numărul de ani de viaţă în plus/cap de locuitor, cât şi în calitatea vieţii indivizilor. Educaţia pentru sănătate în cadrul şcolii este una dintre principalele modalităţi de comunicare şi promovare a cunoştinţelor corecte privind diverse aspecte ale sănătăţii, precum şi de formare a atitudinilor şi deprinderilor indispensabile unui comportament responsabil şi sănătos.

Utilizarea unor metode participative, adaptate vârstei şi caracteristicilor psiho-sociologice ale  elevilor, aşa cum a fost planificată și derulată campania „Descoperă o lume sănătoasă”, reprezintă un element important pentru succesul Programului Național de Sănătate în Școala Românească.

Comentarii

Adaugă un comentariu

*
*




Similare

Postat de EDSANO pe 02-07-2013 la ora 05:29:07

Concursul “Sapte pasi spre sanatate”, ce s-a desfasurat in institutiile selectate din invatamantul preuniversitar din judetul Botosani a urmarit schimbarea mentalitatii despre sanatate catre o conceptie cu adevarat preventiva, bazata pe un stil de viata sanatos in randul elevilor, presupunand dezvoltarea unui comportament cotidian adecvat. Alegerea unei diete santoase, o viata activa si ordonata, verificarea medicala periodica si evitarea alcoolului, tutunului si drogurilor sunt directiile ce au fost urmarite in cadrul componentelor ...

Citește mai mult

Postat de EDSANO pe 02-04-2014 la ora 16:51:25

- Şerveţelele nazale au fost iniţial folosite ca bandaje în Primul Război Mondial? - Corpul uman poate produce singur aspirină, dacă alimentaţia cuprinde suficiente fructe şi legume? - Virușii sunt microorganisme care se pot reproduce doar într-o celulă vie? - Vitamina T are un rol esențial în menținerea stării de săn...

Citește mai mult



Postat de 1 pe 02-06-2017 la ora 23:36:43
Articol
1...

Postat de 1 pe 02-06-2017 la ora 23:36:34
Articol
1...

Postat de 1 pe 02-06-2017 la ora 23:36:34
Articol
1...

Postat de 1 pe 02-06-2017 la ora 23:36:32
Articol
1...

Postat de 1 pe 02-06-2017 la ora 23:36:28
Articol
1...

Articol
Buzau - etapa II

Fiecare liceu participant a fost reprezentat de un echipaj format din patru elevi ce au avut sarcina construirii campaniei. Echipajele liceelor participante au ales titluri potrivite, sub forma unor mesaje educative si au elaborat materialele de promovare a (afise, fluturasi, bratari, insigne, etc). Au fost elaborate mesaje privind promovarea consumului de alimente sanatoase, comunicarea efectelor pe care le au consumul de tigari, alcool si droguri prin formularea de mesaje fundamentat...Citește mai mult

Articol
Descoperă o lume sănătoasă

Campania „Descoperă o lume sănătoasă” și-a propus creșterea nivelului conștientizare a importanței pe care educația pentru sănătate o are în rândul copiilor și tinerilor. Aceasta a fost derulată în cadrul proiectului „Programul Național de Educație pentru Sănătate în Ș...Citește mai mult

Articol
Galati - etapa I

In judetul Galati s-a desfasurat concursul "Mandru-s eu de satul meu", avand ca scop lupta impotriva marginalizarii sociale si a rasismului si promovarea diversitatii culturale, incurajand cunoasterea traditiilor si obiceiurilor specifice poporului roman. Concursul a avut doua sectiuni: arta plastica si arta populara si proba artistica.

...Citește mai mult
Articol
Bacau - etapa I

Concursul a fost dezbatut intr-un amplu articol din presa locala - Poluarea, cel mai recent pluton de executie: "Timp de cateva ore, tancii si adolescentii veniti din toate partile judetului au emotionat pana la lacrimi cu imnul pe care l-au Invatat, In varii modalitati de expresie - Naturii mama. A fost de-a dreptul emotionant sa vezi cum percep acesti copii faptul ca un oras precum Bacaul a ajuns sa sfideze in cel mai inalt grad Natura."

...Citește mai mult
Articol
Maramures - etapa II

In judetul Maramures s-a desfasurat concursul “Sanatatea mea- Sanatatea familiei mele , Alternative Sanatoase prin Arta si Sport”. Activitatile din concurs au avut un caracter nonformal-interactiv. Elevii din fiecare unitate de inavatamant au dezvoltat mini proiecte, mesaje ecologice realizate de grupe, chestionare tematice, etc. Printre temele abordate au fost sanatatea fara droguri, sanatatea prin sport, dezvoltarea atitudinii civice de voluntariat, sanatatea alimentatiei.

...Citește mai mult
Banner
Banner
Banner
Banner

Uniunea Europeană

Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro


Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României